Se zgaraie retina cu o frunza
De plange ragusit ecoul,
Turbat se tulbura placerea
Mestesugand steril amorul.
Mai multe semne de rascoala
In tolerata liniste, nebuna,
Stafii incremeninte urla
In haite tarcolind pe luna.
Tarziu, se mestereste teama
Intr-un ghioc de scoarta, fost copac,
Se trage-nspre racoare teama
Dar vrajile nu se desfac.
Slugarnic, mangai rasuflari sterile
De stele reci, umede sii grele,
Iluziile , tampe, pustiind
La tample sinucid mistere.
Oare cum se simte un om ce nu se gandeste la nimic? Sigur in mintea lui e o liniste banala, chinuita de singuratate. Oare nu are in suflet nici macar o tanguiala care sa-l framante? Si raspunsurile au venit imediat.Nu avem cum sa nu gandim.Intre suflet si inima, sta mintea..ea este filtrul ideiilor noastre…Daca reusim sa o controlam vom reusi sa fim echilibrati. Energia defulata poate fi atat benefica cat si daunatoare.
Ca sa reusim sa canalizam iubirea catre apogeu si sa tinem in frau frica trebuie sa stim cum sa gandim!
Tot ce aud sunt doar pasii mei.Merg usor si totusi zgomotul este puternic.Strada e larga si duce spre infinit.Pulbere de praf roiesc in jurul meu, si merg…In partea dreapta zaresc un stalp plin de fluturi albi…Stiu ca e doar iluzia mea, dar imi place, e stalpul cu flori ce duce spre casa mea. E primavara…si merg..Pe partea stanga e o casa.Nu am mai vazut-o pana acum. Ma cuprinde o senzatie fadica..ma cutremur usor, vantul e de vina, ma slabeste, se hraneste cu imaginatia mea! Casa se transforma intr-o minge de foc pazita de-un hoplit. Mi se face frica. Inca merg si tot nu ma indepartez de acea casa. Am inceput sa obosesc, ma dor picioarele. ,,DE CE-MI INOCULEZI ACEST COSMAR? “ .Nu ma aude nimeni , de ce tip? Ma opresc doua minute pentru a ma intrema si iar pornesc.Soseaua nu da semene ca s-ar termina. De ce continui sa merg? Unde vreau sa ajung?....Poate acasa..
A mai trecut o zi...
Refuz sa cred că a trecut aiurea
Căci lângă tine
Totul are sens.
Şi tot ce-i ne-nţeles
Şi tot ce nu-i firesc
Cu gândul implinesc.
Diluând nisipul dintr-o clepsidra
Cu care puteam face
Steluţe mii si mii
Ajung să fac alte minuni.
Remodelez Pamântul
În formă de catarg,
Iar universu-mi barcă
Pe loc s-a aşezat.
Şi-agaţ de el iubire,
Speranţă,
Adevăr,
Ghicind misterul !
Am voie ca să iau cu mine
Un singură persoană
Te iau pe tine...
N-avem nimic
Şi totuşi avem tot !
Cand visul e viata si viata-i un vis
Nu poti sa vrei, nu poti sa simti
Alunec spre tinre
Nu vrei sa ma prinzi
Ce eden visez?
Ce culmi desenez?
In arcuiri usoare te pictez
Te conturez,,,
Ti-am desenat privirea
Am coborat apoi spre nas,
Obraji si m-am oprit
Aici vroiam s-ajung!
Uite minunea
Un zambet, farmec stralucit
Iar m-am oprit
Cat poate fi de straniu, de ciudat
Obrazul tau neasfaltat
Cuvant ciudat
Modern de altfel, special plasat
Doua gropite-am desenat
i-adevarat
intens
prelung
adanc
si infundat
Ras colorat,
Zgomot parfumat
Ma pierd
Ma intrerup, sunt multe
De-aratat, subliniat
Un caracter bine format
Chiar de-apreciat.
De-ar fi sa simti ce simt si eu
Ti-ar fi teama,
Sau poate , pe mine,
Un extaz ma va cuprinde
Nu-I bine caci deviez de la subiect
Nu mai exista tu ci eu
Sau noi
Ma pierd iar in idei
Si toateea astea mi se intampla mie
Atunci cand visu-I viata si viata e un vis !